FEMEIE DE IARNĂ
Sunt una cu cerul tăvălit pe pământ.
Dezleagă misterul şi vezi de eu sunt
Acela ce -ţi mângâie coapse în noapte
Şi-agaţă -n cădere stelele toate.
Iernatică fiinţă cu brumă pe sâni
Spasmodic ţi-e jocul când mă îngâni.
Îţi chemi Dumnezeul pe umerii goi
Să fie martor iubirii din noi.
Frumoasă femeie, tăcută şi rece,
Fă-mi ceva, că uite, nu-mi trece
De frig şi de dor
Când visele mor!
Mai pune lemne în sobă şi taci
De mă-nveleşte cu tine
Şi-apoi om vedea dacă îmi placi
Rămân şi în iarna ce vine.
Ţurţuri de gheaţă îmi cresc din călcâi
Rămâi pentru mine zăpada dintâi.
Tui toarnă-mi înceată gheaţă în vene
Când frigul din mine seamănă-a lene.
Femeia mea de iarnă, femeie de vis,
Aruncă-mă pe maci de-un roşu aprins
Şi uită-mă acolo, topeşte-mă -ncet,
În zăpezi sângerii de paşnic poet.
Când ziua îşi caută calea spre noapte
Îngheaţă-mi în tâmple vrăjitele şoapte.
Tu spune-mi târziu de tot că iubeşti
Şi fă-mă să cred din nou în poveşti.
Frumoasă femeie, tăcută şi rece,
Fă-mi ceva, că uite, nu-mi trece
De frig şi de dor
Când visele mor!
