Lupoaica

Între ceruri de alb, în câmpie pustie

Lupoaica adulmecă încet, a mirare

O urmǎ de om, cumva cenuşie

În albă, târândă, şerpuită cărare.

Nu poate s-alerge, nu poate să spere

Sǎ prindǎ prada pentru lupul flămând

Şi-şi târâie sǎrmana cu ultimă putere

La adăpost de vânturi, pui muribund.

În iarnă tăcută, încremenită în vreme

Lupoiaca îşi urlă înspre noapte durerea.

Ar vrea să aibă putere să cheme

Peste puiuţul slăbit mângâierea.

Trecut-a demult timpul în care

În haită curtată era şi frumoasă

Când glasul iubirii făcuse din fiare

O imagine tristă, uşor fioroasă.

Grumazul îi atârnă în zăpada ce cade

Nesfârşit peste rană ce încă mai arde

Şi păru-i de ţurţuri, şi coapsa-i slăbită,

Şi viaţa din pruncu-i pleacă grăbită.

Şi urlă lupoaica în colţii de lună

A moarte, a pustiu şi a iarnă nebună;

În umbră nopţii priveghiul începe

Şi nu mai e nimeni să poată pricepe!

Nici îngeri, nici viaţă nu are aproape

Şi urlă lupoaica între ceruri de gri

De-mi tremură munţii şi lacrimă ape

Să spele durerea în pierdute pustii.

Şi uite, spre ziuă, în pală lumină

Lupoaica îşi plânge puiuţul pierdut.

Ea roagă în zori putere divină

Să-ntoarcă un timp înapoi în trecut.

Şi urletul său străpunge în stâncă

Sfâşiind bucăţi dintr-un cer adormit

Cu colţii-i de alb în noapte adâncă

Adulmecate fantasme de răsărit.

Două corpuri îngheţate în dimineaţă

Un pui şi o mamă, statui de zăpadă,

Când îngerii plâng în lacrimi de ceaţă

Şi nimeni nu e în pustiuri să vadă.

Articol inscris in concursul Nopti Magice in Miez de Iarna, concurs sponsorizat de LuxuryGifts.